Introducere | Structura limbii | Variaţia | Lexic | Câteva concluzii

Variaţia

Un studiu temeinic asupra variaţiei în textele plăcilor de plumb ar putea decide asupra caracterului acestei limbi - naturală sau construită. Dar chiar şi fără o cercetare amănunţită, se observă cu uşurinţă că există multă variaţie, şi pentru aceasta e de ajuns sa deschizi cartea dlui Romalo la paginile glosarului.

În primul rând, există foarte multe variante grafice, furnizate pe de o parte de lipsa de potrivire a alfabetului grec la sistemul fonetic al limbii dace, în al doilea rând, de absenţa unei normări. Alfabetul grec conţine semne pentru vocale scurte şi lungi, pe când limba geţilor şi a dacilor nu făcea distincţie de cantitate, aşa încât omicron şi omega  sunt folosite aleatoriu. Pronunţarea deschisă a lui i scurt din latină, a dus la grafii de tipul baseleu, chilearcho, dar şi la fluctuaţii foarte frecvente, de felul Dacibalo/Dacebalo, cotopolio/cotopoleo, degio/degeo. Folosirea unor tipuri diferite de scriere (unele cu semne pentru ce, ge şi u, alte fără, unele cu omega, eta, ypsilon, altele fără), au generat alte serii de variante.

Dar e posibil ca aceste variante grafice să ascundă şi diferenţe reale, dialectale sau diacronice. Plăcile de la începutul domniei lui Decebal conţin un "dialect" dacic cu evidente caracteristici, care îl diferenţiază de cel getic, dar în perioada următoare se revine la "stilul getic", probabil datorită faptului că aceste plăci erau scrise de preoţi, care ţineau la tradiţie. Astfel, în prima categorie întâlnim cuvinte care notează pe a  final, inexistent în epoca getică: Sarmigetausa, talipica, patela, bisyka, poesta, sonta, daba, armosa; cuvinte care notează pe u final acolo unde în tăbliţele getice este o: dabu, chiliarchiu, Fusku, fachsu; numele râului sfânt al dacilor este întotdeauna Sargeceio în textele lui Decebal, dar Sargeto în cele getice.

Vocabularul cunoaşte şi el variaţii de la epoca getică la cea dacică, dacă ar fi să luăm în seamă numai împrumuturile, care sunt cel mai uşor de detectat: număr foarte mic de cuvinte greceşti în textele lui Decebal (chiliarcho, megao); în cele “getice” mult mai mare: chrono(so), adelpho, falangeo, gramatyo, tetaretos, anepsios, uioso, deotero, dodeka, kalisteio, deniaroso, logo, megalo, exotera; număr mai mare de împrumuturi latineşti în textele lui Decebal: foro, minema, scripto.

Pentru noi aceste variante se justifică prin faptul că limba din plăci este o limbă vie, iar textele provin din locuri şi epoci diferite. În schimb, cei care susţin ipoteza falsului, vor trebui să demonstreze că toată această variaţie este creată, şi să găsească punctul slab (lipsă de coordonare, anacronisme, forme care se bat cap în cap etc.).

Exemple de variante grafice: