Introducere | Arhitectura | Arta | Scurtă concluzie

Arta

Introducere

La o primă analiză, am identificat două etape distincte în arta plăcilor de plumb, etapa timpurie sau getică şi etapa târzie, sau dacică. Etapa getică se caracterizează prin abundenţa reprezentărilor, cu influenţe vădit orientale, prin importanţa acordată portretului (ca urmare a cultului căpeteniei), prin bogăţia şi varietatea decorurilor, a simbolurilor, a reprezentărilor zoomorfe, prin complexitatea compoziţiilor. Aparţin acestei etape plăcile din Dobrogea, cele care aparţin lui Cotizo, cele din timpul lui Burebista şi câteva imediat după el. Etapa dacică se individualizează printr-o austeritate izbitoare,  influenţe celtice (figuri ianiforme, grifoni adosaţi), absenţa portretelor, reducerea considerabilă a simbolurilor, a totemurilor, decoruri simple. Se includ în această categorie plăcile din vremea lui Decebal şi câteva de dinaintea lui, epoca lui Duras fiind una de tranziţie.

Predomină raţionalismul, în perfectă concordanţă cu arta getică şi dacică din cele două secole premergătoare cuceririi romane, şi în contrast cu veacurile anterioare ale artei traco-getice (V-II a. Chr), în care  figurile fantastice abundau, limitele dintre zoomorf şi fitomorf erau fluide, monstruosul era accentuat (în ultima perioadă, singurele forme de "iraţional" le constituie adăugarea de aripi sau coarne unor animale obişnuite, care să le plaseze dincolo de graniţele realităţii, şi unele reprezentări de animale exotice, cf. florea 1998: 227-229). În plăci, singurele fiinţe fantastice sunt şarpele cu cap de mamifer şi coadă globulată, considerat de către Romalo identic cu cel tomitan, şi grifonii. Imagistica plăcilor constituie un ansamblu coerent, cu individualitate proprie, compoziţiile sunt echilibrate, reprezentările sunt realiste, geometricul apare doar în foarte mică măsură, stilul este stângaci, naiv, perpectiva este întotdeauna statică, proporţiile nu sunt păstrate. Aerul general este  cel de artă "barbară", cu influenţe orientale, greceşti, sarmatice, celtice. Se disting două etape bine individualizate - etapa getică (timpurie) şi etapa dacică (târzie) între care există continuitate, forme de tranziţie, dar şi contraste.

 Portrete

Cele mai frecvente reprezentări sunt portretele, care domină epoca getică. În epoca dacică ele dispar aproape cu desăvârşire, doar unele divinităţi mai beneficiază de ele. Există portrete de regi, de nobili, de zei şi de preoţi. Personajele întregi sunt rare în epoca getică (ne referim la căpetenii, căci soldaţii sunt întotdeauna reprezentaţi integral, fără trăsături distincte), singurul caz consecvent fiind acela al marelui preot Deceneu, dar sunt mai frecvente în epoca dacică (în picioare, călare sau pe tron). Zeii sunt reprezentaţi întotdeauna din faţă (cu câteva excepţii discutabile), iar muritorii din profil. Singura excepţie o constituie din nou Deceneu, care este reprezentat întotdeauna din faţă (v. d. ex. 039), semn că era într -adevăr considerat aproape un zeu, aşa cum spune Strabo (VII, 3, 11). În acelaşi sens pledează şi faptul că Deceneu este imberb, după obiceiul egiptean, şi nu bărbos, ca ceilalţi geţi. În schimb Zamolxe este reprezentat din profil, semn al sorgintei sale pământene, şi cu barbă. Frecvenţa portretului în epoca getică s-ar putea să se datoreze importanţei pe care o aveau simbolurile de pe capul personajelor reprezentate. În epoca dacică aceste simboluri dispar, şi, o dată cu acestea, dispare şi importanţa portretului. În ciuda faptului că, la vremea presupusului fals, singurul portret cunoscut era cel al lui Decebal, tocmai acesta nu apare niciodată în plăci. În schimb apar alte câteva zeci de figuri, majoritatea necunoscute, toate cu trăsături individualizatoare, vădind tradiţie şi talent. Simbolurile de pe capetele regilor, nobililor şi preoţilor sunt întotdeauna animaliere: tauri, şerpi, păsări, grifoni, cai. Uneori simbolul de pe cap este acompaniat de un al doilea, figurat la baza gâtului (de pildă Burebista are pe cap un bovideu, iar la gât un şarpe). Pe columna lui Traian nu există nici o reprezentare de acest fel, din simplul motiv că lumea dacică nu cunoştea această tradiţie, ea fiind specifică doar geţilor. Acest obicei ar putea avea ceva în comun cu cel al celţilor (care se rezumă doar la reprezentarea aripilor pe cască, aşa cum vor face mai târziu goţii, însă folosind coarne), sau, mai degrabă, cu cel al egiptenilor, care figurau adesea şerpi, păsări şi alte animale pe capul faraonilor şi al zeilor. Aceste însemne vor fi avut, cu siguranţă, un caracter magico-religios şi erau mărci ale prestigiului.

Regii Sarmis şi Moliseio în placa 058	Regele Moliseio în piesa 132	Regele Dromichete în placa 091
Personaje necunoscute din placa 090		Marele Preot Ceneu în placa 039
Regele Burebista în placa 039	Regele Burebista în medalionul 112	Regele Burebista în placa 052
Regele Matycho în placa 091	Regele Duchamu în placa 108	Hiliarhul Dapygeo în placa 062
Regele Cotizonio în placa 072	Regele Cotizonio în piesa 113	Regele Decebal în placa 094

Majoritatea zeilor au şi ei diferite atribute şi practic nu există reprezentare de divinitate fără nici un atribut: un zeu uranian, imberb (toţi zeii sunt imberbi, în contrast cu obiceiul geţilor de a purta barbă, denotând o posibilă influenţă egipteană), având reprezentate pe piept soarele şi luna, pe cap o coroană stranie, iar deasupra capului fie o stea, fie un fulger despicat în şapte, o divinitate cu pletele alcătuite din şerpi, cu o bufniţă în braţe, iar la picioare are tolănit un animal mic, poate un miel, un zeu al morţii şi învierii, reprezentat în giulgiu, asemenea unei mumii, şi sprijinindu-se pe două toiege, un zeu al războiului, înarmat cu lance şi scut etc.

Există şi portrete cu două sau trei feţe - în primul caz e vorba de o figură ianiformă, cu siguranţă divină (d. ex. 011), în cel de-al doilea de o alianţă tripartită între Dapygeo, Zorazieo şi preotul Adaneu, încheiată împotriva lui Orolio după moartea lui Burebista (035, 134).

Armate

Nu există episoade în mişcare, scene de luptă – probabil prea complexe, ci doar scene statice. Principalele contingente ale infanteriei sunt arcaşii, suliţaşii (numiţi salcero) şi buzdugănarii (numiţi rotopano). Există şi reprezentări ale cavaleriei, şi chiar o flotă getică, alcătuită din corăbii cu cinci rânduri de vâsle şi cu un grifon la prora. Trebuie spus că, spre deosebire de Columna lui Traian, unde numărul nobililor (pileati) este foarte mic, în comparaţie cu cel al oamenilor de rând (comati), în tăbliţe nu există nici măcar o singură reprezentare de comatus, toţi cei figuraţi aparţinând păturilor superioare. Nu se pot identifica ţărani, femei sau copii, nu există scene din viaţa de zi cu zi. E greu de crezut că un fals patriotic produs la sfârşitul secolului XIX ar exclude cu totul orice reprezentare a omului simplu şi s-ar reduce la o oligarhie, la nobili şi preoţi. Există reprezentări de soldaţi sciţi aliaţi (placa 134) şi de prizonieri romani capturaţi (d. ex. 065).

Sunt numeroase şi reprezentările de arme dacice sau capturate (sica, arcuri cu săgeţi, suliţe, buzdugane, scuturi - mici şi rotunde sau mari şi ovale, instrumente de suflat), de signa dacice (dragonul tipic dacic, dar şi alte tipuri de însemne, unele cu cap de bovideu, altele dreptunghiulare şi cu trei colţuri, asemănătoare cu cele romane) şi de însemne de manipulus capturate de la romani.

Nobili războinici daci în placa 084	Cavaler get în placa 128	Signa getice în placa 015

Animale

Cele mai frecvente animale reprezentate sunt şarpele şi bovideul (taur, bour, zimbru sau bou - este greu de stabilit cu precizie). Ele par a fi animale sacre şi simboluri tribale, şi sunt adesea reprezentate împreună, începând cu Burebista, probabil ca simbol al unificării unor triburi. Şarpele are cap de mamifer şi este reprezentat şi pe capul unor căpetenii. Şi bovideul apare frecvent reprezentat pe capul unor personaje (pe căciulă sau pe cască), între care şi Burebista, iar acest obicei getic, absent la daci, se păstrează totuşi la preoţii numiţi boicero până în cele mai recente plăci. Taurul este un simbol solar, specific unor populaţii neindo-europene, şi era venerat din Creta până în Egipt. De altfel, multe alte simboluri dacice şi getice sunt solare, sorele însuşi fiind reprezentat adesea, stilizat. Pe locul trei ca frecvenţă se situează păsările, care par să aibă un rol important în decorarea construcţiilor sacre (de altfel s-au şi descoperit la Sarmizegetusa basoreliefuri de păsări). Bufniţa este simbolul unei divinităţi, alături de şarpe şi de un mamifer dificil de identificat. Există şi reprezentări de câini, întotdeauna ca atribut al unei divinităţi. Mai apare broasca ţestoasă, peştele, ş.a. Animalul fantastic cel mai frecvent este grifonul (de fapt mai degrabă heruvim, pentru că e vorba de fiinţe umane cu aripi, fără alte atribute animale). Animalele exotice sunt foarte rare, singura reprezentare clară fiind aceea a unui elefant pe capul înaripat al unui personaj divin aparent feminin (d. ex. 011). Apar şi unele animale domestice, în primul rând porcul, ca animal de sacrificiu în cinstea unui zeu al morţii şi al învierii, reprezentat de fiecare dată împreună cu sacrificatorul, care ţine cuţitul ridicat deasupra lui. Pe altare este adesea reprezentată o capră sau un ied, care urmează să fie sacrificate. Există şi reprezentarea unei vaci cu ugerul stilizat, a unor măgari (sau catâri) trăgând care încărcate, a unor capete de berbec şi, de asemenea, sunt numeroase reprezentările de cai.

Alte reprezentări

Iconografia plăcilor este extrem de bogată, iar imaginarea şi realizarea ei de către un falsificator ar fi necesitat foarte mult timp şi pricepere. În afara reprezentărilor de bază - clădiri, oameni, zei şi animale - foarte variate şi ele, există o mulţime de detalii care însufleţesc aceste adevărate tablouri: relief (reprezentări frecvente de stânci, mai ales la Sarmizegetusa, de pajişti sau pietriş, de ape curgătoare), vegetaţie (cel mai adesea de foioase, ca în placa 021 de la Sarmizegetusa şi placa 072, din vremea lui Cotizo), crengi sacre în mâinile închinătorilor la temple, cununi oferite învingătorilor, obiecte de tot felul, tronuri, vase (d. ex. în placa 042, unde pare să fie reprezentat un vas sau o urnă de bronz), care pline cu roade, detalii vestimentare etc.

Decoruri

Există o mare varietate de decoruri perimetrale, de la cele simple, liniare, la cele mai complexe, alcătuite din simboluri complicate. Ele se corelează perfect cu celelalte elemente din plăci (formă, dimensiune, sisteme de prindere, informaţii interne). În interiorul compoziţiei sunt plasate, de asemenea, o mulţime de elemente decorative.

Câteva din numeroasele decoruri perimetrale

[ Back ] [ Next ]