Introducere | Argumente contra | Argumente pro | În căutarea unui falsificator | Scurtă concluzie
Ca în orice dispută ştiinţifică, vom prezenta argumentele pro şi contra autenticităţii pieselor. Vom comenta argumentele contra, sperând că la fel vor face şi adepţii falsului cu argumentele noastre aduse în favoarea autenticităţii.
Ce spun specialiştii? În primul rând, trebuie subliniat faptul că nici un specialist nu s-a ocupat până acum de aceste inscripţii. Cei care au intenţionat să o facă, au declarat că şi-au dat seama repede că sunt falsuri şi au renunţat. În afară de autoarea acestui site şi de dl Romalo, nimeni nu a depus eforturi pentru a aduce argumente serioase nici în favoarea, nici împotriva autenticităţii pieselor. Singurul text pe această temă pe care l-am văzut până în prezent, îl reprezintă o ciornă (aşa o numeşte autorul) semnată de un domn Sorin Olteanu, despre care însă nu am auzit să aibă publicaţii sau altă activitate ştiinţifică, şi care dovedeşte cunoştinţe superficiale în domeniu (citeşte aici răspunsul dlui Dan Romalo la textul dlui Olteanu).
Acad. Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan", susţine că piesele sunt sigur falsuri, deoarece toţi cei dinaintea noastră au susţinut acest lucru şi nu avem motive să-i contrazicem. În plus, susţine domnia sa, falsul este atât de banal, încât oricine ştia puţină latină şi greacă ar fi putut să-l realizeze, aşa încât nu merită efortul să fie studiate. În schimb, dna prof. dr. Zoe Petre încurajează studierea acestui corpus chiar şi în ipoteza unui fals, caracterizându-l pe autor drept "un Leonardo da Vinci". Acad. Constantin Preda afirma, într-un articol publicat în revista Academiei Române (Academica, septembrie 2004), că aducerea în discuţie a acestor falsuri ("făcute undeva pe la marginea Bucureştiului") reprezintă o manifestare a curentului tracoman, sub haina nouă a "dacomaniei". Prof. dr. Dan Sluşanschi de la catedra de limbi clasice a Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti susţine categoric neautenticitatea pieselor, pe baza unor desinenţe româneşti identificate în texte, excluzându-l însă pe B.P. Hasdeu dintre suspecţi. Prof. dr. Mircea Babeş, directorul seminarului de arheologie "Vasile Pârvan" de la Facultatea de Istorie a UB, s-a pronunţat categoric în favoarea falsului, fiind însă de acord cu necesitatea studierii temeinice a inscripţiilor. Domnia sa mi-a găzduit în ianuarie 2005 o comunicare pe acestă temă în cadrul Seminarului de Arheologie "Vasile Pârvan" pe care îl conduce. Acad. Marius Sala, directorul Institutului de Lingvistică, mi-a facilitat suţinerea unei conferinţe pe această temă în cadrul Academiei, în iunie 2004. Dl. dr. Alexandru Suceveanu, director adjunct al Institutului de Arheologie, consideră necesară studierea pieselor, indiferent de provenineţa lor. Domnia sa a sprijinit publicarea cărţii dlui Dan Romalo prin scrierea prefeţei şi, deasemenea, a sprijinit prin încurajări demersurile subsemnatei. În sfârşit, dl acad. Virgil Cândea a scris postfaţa cărţii citate, convins fiind de importanţa studierii subiectului.
Rezultă din cele de mai sus că atmosfera generală din jurul acestui subiect este negativă, fiind puţini aceia care încurajează studierea pieselor. Mai mult, nimeni nu doreşte să se aplece asupra unei argumentări solide în favoarea falsului, deşi pentru majoritatea este "foarte evident" că piesele sunt creaţii moderne. Considerăm că, atâta vreme cât "acuzarea" nu aduce probe incontestabile în sprijinul neautenticităţii acestui corpus, verdictul de "fals" este neştiinţific.